Consilul Concurentei: s-a implementat acordul pentru a reduce pretul laptelui
Potrivit informatiilor oferite de Consiliul Concurentei, negocierile contractelor dintre retaileri si procesatori s-au incheiat. Astfel, pretul laptelui a inregistrat scaderi de circa 20%, in majoritatea magazinelor.
„Desi este un acord voluntar, iar retailerii si procesatorii nu au o obligatie legala de a participa, acestia au aderat in numar mare la initiativa Guvernului, iar reducerile la pretul laptelui proaspat romanesc ajung pana la 34% in cazul unor sortimente disponibile in magazine”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
Pretul laptelui romanesc, atat cel de 1,5% grasime, cat si cel de 3,5%, a inregistrat scaderi la rafturile magazinelor inca din primele zile de la intrarea in vigoare a acordului, conform informatiilor colectate din platforma Monitorul Preturilor.
„Reducerile de pret sunt acordate exclusiv de retaileri si procesatori si nu trebuie sa afecteze fermierii, respectiv pretul laptelui la poarta fermei, ci, dimpotriva, prin stimularea consumului autohton va creste cererea, iar producatorii locali vor vinde mai mult”, a adaugat presedintele Consiliului Concurentei.
Reamintim ca acordul voluntar intre retaileri si procesatori pentru reducerea pretului pentru laptele proaspat de consum a fost convenit la intalnirea premierului Nicolae Ciuca, cu reprezentanti ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentara, ai Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania si ai Asociatiei Companiilor de Distributie de Bunuri din Romania, pentru o perioada de sase luni, incepand cu data de 1 mai.